Piața globală a culturilor fără sol continuă să crească și se preconizează că va depăși 12 miliarde USD până în 2025. În ceea ce privește standardizarea tehnică, standardul UE EN 13041 definește în mod clar proprietățile fizice (cum ar fi densitatea în vrac și porozitatea) și proprietățile chimice (cum ar fi pH-ul și valoarea CE) ale substratului, în timp ce standardul industriei autohtone/substrate (NY "T Soilles") 2118-2012) reglementează și selecția materiilor prime substrat și procesele de producție.
Fiind o tehnologie agricolă modernă, cultivarea fără sol are avantaje semnificative și diverse și devine treptat o forță cheie care conduce dezvoltarea durabilă a agriculturii. Potrivită pentru zonele cu resurse-constrânse sau prost condiționate, cultivarea fără sol poate depăși limitările geografice și poate fi aplicată în zone cu sol sărac sau puternic poluat, cum ar fi deșerturi, terenuri alcaline-saline, zone deșertificate sau acoperișuri urbane.
